Ca prima data

Prima data cand am simtit eram un copil. Poate un copil sunt si acum daca am simtit exact acelasi lucruri...
Insa atunci era teama de necunoscut, acum e teama de a nu conta. Pentru el adica... caci nu stiu ce mai simte...
Current title: John White - Missing You
Sa continui mica povestire...
Ne-am intalnit. A venit sa ne ia cu masina, pe mine si ai mei. Arata tare bine... A venti fara sotia lui, de fapt fosta, de care a divortat de un an sau doi... Sunt insa, inca impreuna, uneori... Cica au divortat pentru ca ea nu ar fi primit o mostenire daca era inca maritata cu el... Ciudate sunt caile vietii si mai complicat este de inteles reactia omenilor...
Current title: Julio Iglesias - I wanna know what love is
Mi-e dor de o melodie care imi aminteste de el...   
 Rednex - Wish You Are Here
["Wish You Were Here" is a ballad by the Swedish band Rednex, off their first album Sex & Violins.

Although not a hit in the United States, unlike "Cotton-Eye Joe", "Wish You Were Here" was a hit in Austria, Germany, Norway and Switzerland, even managing to reach number one. (1995)]

Cat de mult conteaza ca acum este singur? De fapt, nu este singur, este cu o fata... sigur, o aventura, caci acum asta face. Fac amandoi, si el si sotia lui... "isi traiesc viata". Nu cred ca in afara de mine a iubit pe cineva vreodata... Si? Mi-as dori sa il sarut, sa fac dragoste cu el... Vedeti voi, cum as putea? Exact asta isi doreste acum, aventuri si m-as simti ingrozitor sa stiu ca acum sunt atat de putin pentru el...
Nu mai suntem precum Juan & Monica...
O noapte cu el parea atat de grea, ma gandeam eu. A fost si mai greu decat am crezut desi atentia catre sotia lui sau ce-o fi (caci inca poarta veregheta)... a fost limitata. Si-a petrecut intreaga seara cu toate fetele prezente.. sub privirile tuturor. Sigur, doar dansau insa... ma rog, nu trebuie sa inteleg eu. Acum ma gandesc ca daca nu ar fi procedat asa, i-ar fi fost greu sa ma invite doar pe mine la dans. Nu neaparat greu, dar ar fi observat toata lumea si sotia lui, cu care eu doar m-am salutat in atatia ani, sigur ea i-ar fi facut scene de gelozie. Doar stiu ca am reprezentat un pericol pentru el si ea. Gresit, caci pana acum catva timp, era un simplu...el...
Asadar, m-a invitat la dans. Si ce credeti? Eu ma gandeam ca ea va fi foarte deranjata.. Poate, dar in loc sa ma bucur de invitatie, am refuzat. Mi-am gasit de lucru cu aparatul foto crezand ca il fac sa inteleaga refuzul meu. Normal ca el a insistat... Se invartea totul cu mine si as fi vrut sa nu fiu acolo. Stiam ca va fi foarte greu si  imi doream ca muzica sa se termine foarte repede. Tremuram... Sunt convinsa ca si-a dat seama si cumva, a salvat situatia. A vorbit orice si pana sa ma dumiresc eu, tatal lui si al meu, au venit cu aparatul. Sa avem si poza... Bine, ca tot am poza, suntem foarte frumusei si radem amandoi. Da, este un tip foarte glumet si mereu reusea sa ma faca sa rad, chiar si cand eram foarte suparata sau ne certam. Imi venea sa il pup, candva, cand se intampla asa. Acum eram doar trista si totusi, radeam, dupa mult timp... Cand s-a terminat melodia... mi-a multumit pentru dans si i-am spus cu placere. Da, mi-a facut placere. Nu, nu dansul! Deci am mintit un pic. Mi-a facut placere sa ma tina in brate, sa imi spuna mai mult, indiferent ce, decat un buna si simpla si enervanta intrebare "ce mai faci?" Am fost trista sa revin la masa noastra... As fi vrut... Mai conteaza ce altceva mi-am mai dorit? As fi vrut sa am ocazia sa ii spun ca si eu l-am iubit... Ca uneori regret cuvintele mamei mele... Ca mi-e dor de el. Sa il sarut, sa ma ia in brate, sa fie precum candva...
Nu pot sa cred cat de greu mi-a fost si nu inteleg de ce. Daca m-ati intreba ce imi doresc... as spune ca am scris deja si... asta este tot.
Drumurile noastre... toate, sunt acum atat de diferite si nici nu cred ca...
Ma deranjeaza ca s-a casatorit... ca nu a fost primul baiat cu care am facut dragoste, ca ... e departe...
Ca nu mai suntem precum Juan & Monica..., cum glumea uneori... ca lucrurile sunt astfel. Ca am plans pentru toate acestea si ca nici macar nu am curajul sa ii dau un telefon, sa il vizitez sau etc...
A mai venit la mine in acea seara si chiar, la un moment dat, mama lui m-a luat de mana la dans si m-a dus langa el, chiar daca am mers mai mult decat trebuia... Stiu, mama si tatal lui m-au iubit mereu si obisnuiau sa imi zica ca sunt fata lor... Am fost si as fi putut sa fiu si mai mult de atat... Gestul ei a fost cu siguranta bazat pe ceea ce stia ca simte si el dar nu vreau sa ma gandesc ce a gandit mama... Stiu deja parerea ei. Stiti voi un lucru? Parintii vor intotdeauna copii lor sa fie fericiti dar cu cineva pe care il considera potrivit, nu oricine si atunci ma intreb  daca mai exista fericire... Cel mai adesea fericirea nu se cauta, ea se gaseste. Uneori, ca si in cazul meu, s-a regasit...  chiar si pentru cateva ore. O noapte cu el... Un dans...
Ce mi-as dori sa am ocazia sa ii spun toate acestea... Pentru linistea mea... si recunosc, pentru a-i vedea privirea, rectia. Considerati ca nu este potrivit ce gandesc sau ce simt? Eu da.. si poate ca acestea toate vor fi ramas spuse, aici, si de spus... lui. 
Ca era frumos cerul cand am dansat cu el pe aceasta melodie... Ca, asa nebunatic cum era, a reusit sa faca un copil sa il iubesca si nu doar pentru cateva luni.... ci ani... probabil pana va ajunge babuta si ca, desi acel copil nu credea in dragoste, stie ca si pe ea a iubit-o cineva... El
(Pana atunci, am ce este scris aici plus amintirile noastre si inca ceva: ce imi pot imagina ca se va intampla... candva, in viata asta...)

 Memories

Celalalt el

Amintirile dor cel mai tare. Daca poti uita evenimente, cred ca te poti considera fericit...
Probabil ca si barbatii isi amintesc dar femeile tin minte chiar si ce nu (mai) trebuie.
Ca de exemplu eu... Cum sa uit eu primele flirturi? Desi eram un copil, ei bine, teoretic stiam eu cate ceva despre dragoste si relatii. Aveam sa invat de la mama mea, mama lui, dar mai ales de la sora lui. Ii placea sa ma stie la el in vizita, probabil ca eram in siguranta. Cred ca l-am dezamagit foarte tare cand de fapt, in prima mea "relatie'' mai eram cu cineva... sau in curs de. Adica, prietenul prietenei mele ma placea pe mine si eu pe el. Nu i-as uita niciodata geaca verde. O mai vad pe la niste copii, rar. Posibil ca ei o au de la frati mai mari si purtata frumos nu s-a deteriorat astfel ca o pot purta si cei mai mici. Cert este ca imi amintesc atatea! Mai ales acele emotii...
Asadar, prinsa intre doua relatii, nici macar nu stiu pe cine placeam mai exact. Nici macar primul sarut nu stiu cand, unde si cu cine s-a intamplat. Cred insa, ca el, fiind mai mare, a avut ceva mai  mult curaj si de ce sa nu recunosc, macar acum, ca ma iubea mai mult decat celalalt baiat.

 Dar ce folos?
...
Cu nici unul dintre ei nu parea sa pot avea o relatie. Unul, zvapaiat si uneori ciudat, celalat misterios si ocupat. Amandoi erau frumusei si aveau ochi verzi. Zambesc acum cand ma gandesc la ei.
Stiti ca la acea varsta,  in acea situatie, am fost ceruta de sotie prima data? Nu ca ar conta pentru cineva. Doar pentru mine si cei doi. Ar fi frumos sa ne amintim impreuna toate acele intamplari.
Am inceput cu o situatie mult prea grea pentru varsta mea... Imi placeau amandoi si as fi preferat sa fim amici dar sa fim tot asa cum eram: frumosi, inocenti si amici. Nu a fost asa pentru ca totul este posibil doar pentru o anumita perioada de timp. Apoi, cumva, se va schimba totul, nu intr-o data, ci usor-usor. Daca nu observi schimbarea este bine pentru acel moment dar apoi la final, cand vezi rezultatul durerea va fi mare. Daca simti cum incep sa se schimbe toate... suferi putin si des... Asa am suferit eu, cand vedeam cum incetisor, ne indepartam si nu aveam ce face. Pana atunci, am avut doi prieteni si ma simteam vinovata ca era el si nu celalalt. Acest monet de sinceritate nu a venit pentru nici unul dintre ei. Stiau de existenta celuilalt dar nu banuiau ce simt eu (adica eu asa cred, nediscutand niciodata nimic). Asa mici cum eram, eram gelosi. Si ce finuti eram. Nu ca acum, cand ai o relatie si discutiile sunt dure si ...interminabile pana nu ajungi la un consens sau despartire. Dar asa era atunci, cand eram mici.
Si ce dor imi este sa fiu mica sau deloc...
Ca sa va spun si finalul, final ce nu se termina niciodata pana nu murim...
Am fost impreuna cu amandoi. Ne-am sarutat. Nici macar acesta nu era un criteriu pe baza caruia sa ma hotarasc, el sau el?... Prietena mea era geloasa pe mine (doar ii furasem iubitul...) O alta prietena, a ajuns sa aiba o relatie de scurta durata cu celalalt el si eu eram geloasa. Uff, prea multe pentru un copil. Dar imi face deosebita placere sa imi amintesc pentru ca aceste amintiri sunt unicat. Frumoase, nu ca tot ce am trait apoi, cand trecem la actiune repejor si nu mai exista romantism... Cui ii mai trebuie romantism?
Unul era glumet, altul serios, unul inalt, altul de aceeasi inaltime cu mine, unul tacut, altul vorbaret.
 Doi, da...
Si niciunul.
Dupa o scurta perioada de suferinte si iubire, caci poate atunci a fost iubire mai degraba decat orice alte sentimente de dupa, a urmat singuratatea. Toi am fost singuri multa vreme. Ne-am mai intalnit insa totul parea distant intre noi, mai ales zambetele. In privirile noastre se vedea tristetea, cea profunda.
Da, si nici macar nu stiam de ce eram tristi. De aceea spun ca era iubire, pentru ca nu cautam nimic decat atingeri, saruturi, plimbari in care doar ne tineam de mana si vorbeam. Ma intreb uneori daca asa fac si cei mici din ziua de azi, generatia noua...
Emotiile primirii unui telefon, o simpla vizita,  intrebarile simple dar care anuntau o noua intalnire... Intrebarea "vrei sa fi prietena mea?"... Asteptarea urmatorului gest de afectiune si fara gandul nebun daca ceva nu va merge si ajungem sa ne despartim... Sa traiesti clipa pur si simplu sa vezi ce iese, ce urmeaza. Momentul in care orice este bun pentru tine si tu esti bun pentru oricine. Fara gandul ca cineva va insela cu siguranta dar cine este primul...  Fara calcule de compatibilitati si obsesia de a afla ce zic cei din jur sau astrele cu privire la viitor.
Mi-e dor de acele momente si mi-e atat de dor incat am si plans. 
Uneori as da timpul inapoi sa fac lucrurile altfel sau macar sa ne mai tinem de mana, sa ii privesc pur si simplu sau sa primesc un sarut.
Mi-e dor sa simt parfumul lor...
Al dragostei...
Al copilariei...

Insa, eram prea mici si nu dragostea conteaza. Asa...
Am vazut la cei din jurul meu si asa am crezut ca este. Adevarat sau nu, am procedat precum "trebuia". Ce ma intreb acum nu ati vrea sa stiti... sau daca ati simtit si voi ca mine candva, poate avem aceleasi semne de intrebare si emotii... Aceeasi placere in a ne aduce aminte chiar daca doare... Acelasi ganduri si mai putin acelasi viitor...