Stay

Well I don't want to see you waiting
I've already gone too far away
I still can't keep the day from ending
No more messed up reasons for me to stay


Well this is not for real
Afraid to feel
I just hit the floor
Don't ask for more
I'm wasting my time
I'm wasting my time
You can't stop the fear
There is no reason
Let's make the call
And take it all again
Woah again


Months went by with us pretending
When did our light turn from green to red
I took a chance and left you standing
Lost the will to do this once again


Well this is not for real
Afraid to feel
I just hit the floor
Don't ask for more
I'm wasting my time
I'm wasting my time
You can't stop the fear
There is no reason
Let's make the call
And take it all
I'm wasting my time
I'm wasting my time again
Woah again


See you waiting
Look so lonely
See you waiting
I see you waiting


Well this is not for real
Afraid to feel
I just hit the floor
Don't ask for more
I'm wasting my time
I'm wasting my time
You can't stop the fear
There is no reason
Let's make the call
And take it all
I'm wasting my time
I'm wasting my ...
Well this is not for real
Afraid to feel
I just hit the floor
Don't ask for more
I'm wasting my time
I'm wasting my time
You can't stop the fear
There is no reason
Let's make the call
And take it all again
Woah again

Explicatie

Am aceste bloguri de ani si pana acum o luna nu m-am gandit niciodata "de ce". De ce Mythe, de ce 9, de ce Mythe9 si de ce Mistique, adica Mythe9 Mistique...
Marturisesc ca nu stiu... nici astazi. Stiu doar ca asa am simtit. Si ce bine!
Mai mult, m-am gandit serios si cui ma adresez de fapt. NIMANUI!


[Scrisoare catre nicaieri]


Si nici macar nu ma face curioasa numarul "cititorilor mei", iar de comentarii...ce sa mai zic?!
(...)

Pentru suflet

Recomandare

Cum ne distram

Mergand la o intalnire cu un grup de prieteni, o fata este lasata singura o perioada de timp. Nimeni nu statea de vorba cu ea. Un tip binevoitor, se aseaza mai aproape de ea si stau de vorba, incercand sa o faca sa se simta in largul ei, atat de mult... incat manca florile de porumb si cu gura si cu nasul! :D

La batranete

La 86 de ani,viata e grea... Mai ales pentru cei din jur...
La ora 22:00, o batrana bolnava de Alzhaimer se imbraca pentru a iesi din casa.
Fiul sau, ingrijorat, o intreaba: 
- Ce faci mama??
- M-am plictisit in casa. Ma duc la munca!
- Dar mama, ai pensie, nu mai muncesti de mult!
- Eh lasa, gasesc eu ce sa fac, dau cu matura.
- Pai mama, toti cu care lucrai au murit...
- N-are nimic, m-or primi astia tinerii
- Nici macar nu mai exista coaforul, spune fiul sau.
- Eh bine, atunci ma dezbrac si ma culc...

Ca prima data

Prima data cand am simtit eram un copil. Poate un copil sunt si acum daca am simtit exact acelasi lucruri...
Insa atunci era teama de necunoscut, acum e teama de a nu conta. Pentru el adica... caci nu stiu ce mai simte...
Current title: John White - Missing You
Sa continui mica povestire...
Ne-am intalnit. A venit sa ne ia cu masina, pe mine si ai mei. Arata tare bine... A venti fara sotia lui, de fapt fosta, de care a divortat de un an sau doi... Sunt insa, inca impreuna, uneori... Cica au divortat pentru ca ea nu ar fi primit o mostenire daca era inca maritata cu el... Ciudate sunt caile vietii si mai complicat este de inteles reactia omenilor...
Current title: Julio Iglesias - I wanna know what love is
Mi-e dor de o melodie care imi aminteste de el...   
 Rednex - Wish You Are Here
["Wish You Were Here" is a ballad by the Swedish band Rednex, off their first album Sex & Violins.

Although not a hit in the United States, unlike "Cotton-Eye Joe", "Wish You Were Here" was a hit in Austria, Germany, Norway and Switzerland, even managing to reach number one. (1995)]

Cat de mult conteaza ca acum este singur? De fapt, nu este singur, este cu o fata... sigur, o aventura, caci acum asta face. Fac amandoi, si el si sotia lui... "isi traiesc viata". Nu cred ca in afara de mine a iubit pe cineva vreodata... Si? Mi-as dori sa il sarut, sa fac dragoste cu el... Vedeti voi, cum as putea? Exact asta isi doreste acum, aventuri si m-as simti ingrozitor sa stiu ca acum sunt atat de putin pentru el...
Nu mai suntem precum Juan & Monica...
O noapte cu el parea atat de grea, ma gandeam eu. A fost si mai greu decat am crezut desi atentia catre sotia lui sau ce-o fi (caci inca poarta veregheta)... a fost limitata. Si-a petrecut intreaga seara cu toate fetele prezente.. sub privirile tuturor. Sigur, doar dansau insa... ma rog, nu trebuie sa inteleg eu. Acum ma gandesc ca daca nu ar fi procedat asa, i-ar fi fost greu sa ma invite doar pe mine la dans. Nu neaparat greu, dar ar fi observat toata lumea si sotia lui, cu care eu doar m-am salutat in atatia ani, sigur ea i-ar fi facut scene de gelozie. Doar stiu ca am reprezentat un pericol pentru el si ea. Gresit, caci pana acum catva timp, era un simplu...el...
Asadar, m-a invitat la dans. Si ce credeti? Eu ma gandeam ca ea va fi foarte deranjata.. Poate, dar in loc sa ma bucur de invitatie, am refuzat. Mi-am gasit de lucru cu aparatul foto crezand ca il fac sa inteleaga refuzul meu. Normal ca el a insistat... Se invartea totul cu mine si as fi vrut sa nu fiu acolo. Stiam ca va fi foarte greu si  imi doream ca muzica sa se termine foarte repede. Tremuram... Sunt convinsa ca si-a dat seama si cumva, a salvat situatia. A vorbit orice si pana sa ma dumiresc eu, tatal lui si al meu, au venit cu aparatul. Sa avem si poza... Bine, ca tot am poza, suntem foarte frumusei si radem amandoi. Da, este un tip foarte glumet si mereu reusea sa ma faca sa rad, chiar si cand eram foarte suparata sau ne certam. Imi venea sa il pup, candva, cand se intampla asa. Acum eram doar trista si totusi, radeam, dupa mult timp... Cand s-a terminat melodia... mi-a multumit pentru dans si i-am spus cu placere. Da, mi-a facut placere. Nu, nu dansul! Deci am mintit un pic. Mi-a facut placere sa ma tina in brate, sa imi spuna mai mult, indiferent ce, decat un buna si simpla si enervanta intrebare "ce mai faci?" Am fost trista sa revin la masa noastra... As fi vrut... Mai conteaza ce altceva mi-am mai dorit? As fi vrut sa am ocazia sa ii spun ca si eu l-am iubit... Ca uneori regret cuvintele mamei mele... Ca mi-e dor de el. Sa il sarut, sa ma ia in brate, sa fie precum candva...
Nu pot sa cred cat de greu mi-a fost si nu inteleg de ce. Daca m-ati intreba ce imi doresc... as spune ca am scris deja si... asta este tot.
Drumurile noastre... toate, sunt acum atat de diferite si nici nu cred ca...
Ma deranjeaza ca s-a casatorit... ca nu a fost primul baiat cu care am facut dragoste, ca ... e departe...
Ca nu mai suntem precum Juan & Monica..., cum glumea uneori... ca lucrurile sunt astfel. Ca am plans pentru toate acestea si ca nici macar nu am curajul sa ii dau un telefon, sa il vizitez sau etc...
A mai venit la mine in acea seara si chiar, la un moment dat, mama lui m-a luat de mana la dans si m-a dus langa el, chiar daca am mers mai mult decat trebuia... Stiu, mama si tatal lui m-au iubit mereu si obisnuiau sa imi zica ca sunt fata lor... Am fost si as fi putut sa fiu si mai mult de atat... Gestul ei a fost cu siguranta bazat pe ceea ce stia ca simte si el dar nu vreau sa ma gandesc ce a gandit mama... Stiu deja parerea ei. Stiti voi un lucru? Parintii vor intotdeauna copii lor sa fie fericiti dar cu cineva pe care il considera potrivit, nu oricine si atunci ma intreb  daca mai exista fericire... Cel mai adesea fericirea nu se cauta, ea se gaseste. Uneori, ca si in cazul meu, s-a regasit...  chiar si pentru cateva ore. O noapte cu el... Un dans...
Ce mi-as dori sa am ocazia sa ii spun toate acestea... Pentru linistea mea... si recunosc, pentru a-i vedea privirea, rectia. Considerati ca nu este potrivit ce gandesc sau ce simt? Eu da.. si poate ca acestea toate vor fi ramas spuse, aici, si de spus... lui. 
Ca era frumos cerul cand am dansat cu el pe aceasta melodie... Ca, asa nebunatic cum era, a reusit sa faca un copil sa il iubesca si nu doar pentru cateva luni.... ci ani... probabil pana va ajunge babuta si ca, desi acel copil nu credea in dragoste, stie ca si pe ea a iubit-o cineva... El
(Pana atunci, am ce este scris aici plus amintirile noastre si inca ceva: ce imi pot imagina ca se va intampla... candva, in viata asta...)

 Memories

Celalalt el

Amintirile dor cel mai tare. Daca poti uita evenimente, cred ca te poti considera fericit...
Probabil ca si barbatii isi amintesc dar femeile tin minte chiar si ce nu (mai) trebuie.
Ca de exemplu eu... Cum sa uit eu primele flirturi? Desi eram un copil, ei bine, teoretic stiam eu cate ceva despre dragoste si relatii. Aveam sa invat de la mama mea, mama lui, dar mai ales de la sora lui. Ii placea sa ma stie la el in vizita, probabil ca eram in siguranta. Cred ca l-am dezamagit foarte tare cand de fapt, in prima mea "relatie'' mai eram cu cineva... sau in curs de. Adica, prietenul prietenei mele ma placea pe mine si eu pe el. Nu i-as uita niciodata geaca verde. O mai vad pe la niste copii, rar. Posibil ca ei o au de la frati mai mari si purtata frumos nu s-a deteriorat astfel ca o pot purta si cei mai mici. Cert este ca imi amintesc atatea! Mai ales acele emotii...
Asadar, prinsa intre doua relatii, nici macar nu stiu pe cine placeam mai exact. Nici macar primul sarut nu stiu cand, unde si cu cine s-a intamplat. Cred insa, ca el, fiind mai mare, a avut ceva mai  mult curaj si de ce sa nu recunosc, macar acum, ca ma iubea mai mult decat celalalt baiat.

 Dar ce folos?
...
Cu nici unul dintre ei nu parea sa pot avea o relatie. Unul, zvapaiat si uneori ciudat, celalat misterios si ocupat. Amandoi erau frumusei si aveau ochi verzi. Zambesc acum cand ma gandesc la ei.
Stiti ca la acea varsta,  in acea situatie, am fost ceruta de sotie prima data? Nu ca ar conta pentru cineva. Doar pentru mine si cei doi. Ar fi frumos sa ne amintim impreuna toate acele intamplari.
Am inceput cu o situatie mult prea grea pentru varsta mea... Imi placeau amandoi si as fi preferat sa fim amici dar sa fim tot asa cum eram: frumosi, inocenti si amici. Nu a fost asa pentru ca totul este posibil doar pentru o anumita perioada de timp. Apoi, cumva, se va schimba totul, nu intr-o data, ci usor-usor. Daca nu observi schimbarea este bine pentru acel moment dar apoi la final, cand vezi rezultatul durerea va fi mare. Daca simti cum incep sa se schimbe toate... suferi putin si des... Asa am suferit eu, cand vedeam cum incetisor, ne indepartam si nu aveam ce face. Pana atunci, am avut doi prieteni si ma simteam vinovata ca era el si nu celalalt. Acest monet de sinceritate nu a venit pentru nici unul dintre ei. Stiau de existenta celuilalt dar nu banuiau ce simt eu (adica eu asa cred, nediscutand niciodata nimic). Asa mici cum eram, eram gelosi. Si ce finuti eram. Nu ca acum, cand ai o relatie si discutiile sunt dure si ...interminabile pana nu ajungi la un consens sau despartire. Dar asa era atunci, cand eram mici.
Si ce dor imi este sa fiu mica sau deloc...
Ca sa va spun si finalul, final ce nu se termina niciodata pana nu murim...
Am fost impreuna cu amandoi. Ne-am sarutat. Nici macar acesta nu era un criteriu pe baza caruia sa ma hotarasc, el sau el?... Prietena mea era geloasa pe mine (doar ii furasem iubitul...) O alta prietena, a ajuns sa aiba o relatie de scurta durata cu celalalt el si eu eram geloasa. Uff, prea multe pentru un copil. Dar imi face deosebita placere sa imi amintesc pentru ca aceste amintiri sunt unicat. Frumoase, nu ca tot ce am trait apoi, cand trecem la actiune repejor si nu mai exista romantism... Cui ii mai trebuie romantism?
Unul era glumet, altul serios, unul inalt, altul de aceeasi inaltime cu mine, unul tacut, altul vorbaret.
 Doi, da...
Si niciunul.
Dupa o scurta perioada de suferinte si iubire, caci poate atunci a fost iubire mai degraba decat orice alte sentimente de dupa, a urmat singuratatea. Toi am fost singuri multa vreme. Ne-am mai intalnit insa totul parea distant intre noi, mai ales zambetele. In privirile noastre se vedea tristetea, cea profunda.
Da, si nici macar nu stiam de ce eram tristi. De aceea spun ca era iubire, pentru ca nu cautam nimic decat atingeri, saruturi, plimbari in care doar ne tineam de mana si vorbeam. Ma intreb uneori daca asa fac si cei mici din ziua de azi, generatia noua...
Emotiile primirii unui telefon, o simpla vizita,  intrebarile simple dar care anuntau o noua intalnire... Intrebarea "vrei sa fi prietena mea?"... Asteptarea urmatorului gest de afectiune si fara gandul nebun daca ceva nu va merge si ajungem sa ne despartim... Sa traiesti clipa pur si simplu sa vezi ce iese, ce urmeaza. Momentul in care orice este bun pentru tine si tu esti bun pentru oricine. Fara gandul ca cineva va insela cu siguranta dar cine este primul...  Fara calcule de compatibilitati si obsesia de a afla ce zic cei din jur sau astrele cu privire la viitor.
Mi-e dor de acele momente si mi-e atat de dor incat am si plans. 
Uneori as da timpul inapoi sa fac lucrurile altfel sau macar sa ne mai tinem de mana, sa ii privesc pur si simplu sau sa primesc un sarut.
Mi-e dor sa simt parfumul lor...
Al dragostei...
Al copilariei...

Insa, eram prea mici si nu dragostea conteaza. Asa...
Am vazut la cei din jurul meu si asa am crezut ca este. Adevarat sau nu, am procedat precum "trebuia". Ce ma intreb acum nu ati vrea sa stiti... sau daca ati simtit si voi ca mine candva, poate avem aceleasi semne de intrebare si emotii... Aceeasi placere in a ne aduce aminte chiar daca doare... Acelasi ganduri si mai putin acelasi viitor...

Ultima vacanta (Part III)

"Si-au mai scris pe mail, pe messenger, si-au mai dat mesaje. Ani de atunci au trecut. Si ea era tot cu gandul la el. Sa nu intrebati cine a iubit mai mult! Mesajele incepusera sa fie mai amicale, saluturi si urari de bine. Cateodata ea ii scria simplu: "Good night."

Inainte de miezul noptii, intr-o seara obisnuita, pe telefonul gri, pe mocheta gri, primeste mesaj de la el. Din neatentie sau poate emotii sau efectul mesajului sau soarta... (veti alege voi ceva), ridica telefonul ce era la incarcat pentru a citi mesajul. A citit si dorind sa iasa din camera, se impiedica de firul incarcatorului si telefonul cade jos, pe gresia de pe micul hol. Si praf se face. Nici nu citise bine mesajul. Ultimul lui mesaj.

A privit telefonul, in care statea scris, in mod inexplicabil, mesajul lasat de el: "Je t'aime!" desi era cu totul alta cartela, alt numar de telefon si chiar alt telefon. Era imprastiat in atatea bucati... Si a gandit: asta a fost tot. Si tot a fost.

Deseori se mai gandeste la mesaj, la acel joc, la acea dragoste, dar ramane numai o poveste gen sf, cum spunea cineva care a citit partea I a acestei povestiri.

Asta a urmat si s-ar mai putea scrie despre doi copii, care probabil au meritat sa fie iubiti, chiar si pentru o perioada scurta de timp.

Poate ca, de fapt, dragostea este o aventura.

"Dragostea este o aventura", spunea ea, si "dragostea o traiesti o data in viata, apoi inveti". Daca aplici sau nu invataturile, daca mai iese ceva bun sau nu, vom vedea, caci va urma.

In incheiere, ea cu ochii in lacrimi, ofta..."

(**-*-****)

Poate va urma...

Ultima vacanta (Part II)

"Ce-a urmat.
La ora 04:20, tarziu in noapte, isi aminteste sunetul marii. Vrea sa povesteasca si trebuie sa o faca.

- 2 whisky, please.

- Thanks.

S-au asezat la masa intr-un loc luminos; era mult fum si mult mister (...)

Liniste la mare. Prietena ei era trista. Reusise sa le strice o seara ce parea frumoasa. Trebuiau sa iasa in oras pentru a lua masa. Dupa ce face dus, se imbraca in pantalonii negri pe care ii adora si care ii evidentiau prea bine formele. Isi pune o camasa alba, primita din locul de unde provenea el. Se machiaza si foloseste un ruj rosu aprins pentru a-si ruja buzele. Se uita fix in ochii din oglinda si ii dau lacrimile. El era acolo si, desi era minunat, tristetea o avea in suflet, adanc. Nu-si poate stapani emotiile si ochii i se umezesc. Isi zambeste fals, de parca ar vorbi cu ea insasi si se intoarce. Camera casutei era mica, astfel ca primul pas o facu sa ajunga in dreptul usii, unde era el, asteptand sa iasa in orasul micut si linistit in acea vara.

- You are so beautiful! spuse el.

- Thank you... spuse ea, si ochii i se umezisera din nou. Stia si ea. Inexplicabil. Desi frumoasa, gandeste ca acest aspect nu aduce nimic bun. Se abtine sa nu planga desi a avut ochii in lacrimi mai toasa seara. Si prietena ei era trista. Are loc o mica discutie intre ele, astfel incat el pastra tacerea o vreme.

Era o vara ploioasa. Vremea la mare era chiar deosebita, precum tot ceea ce se intampla in acea ultima vacanta. Se plimbau pe faleza ca si cand erau 3 necunoscuti, ascultand doar marea si poate sufletul lor trist, gol. Fiecare avea un alt motiv: unul trebuia sa plece, altul sa ramana, altul era pur si simplu singur. Ea s-a descaltat si a intrat in mare, suficient cat sa simta apa rece. S-a identificat cu ea pentru o vreme. S-a asezat pe nisip si privea stelele. Era de nedescris. Ar spune ea, cel mai frumos cer. Apoi, se uita spre mare... cat este de mare, infinita! Nu ii vezi capatul... Si vapoarele in port, farurile luminoase. Un vapor se indeparta. Il privea ca si cand era in el, plecand. Atat de profund acel sentiment, ca il resimte si acum, dupa atatia ani. Imi spune deseori. Spune tuturor: '' ce-a fost nu o sa mai fie..." Si se pare ca n-a mai fost...

Desi el era langa ea, "i love you'' parea ca vine si se pierde precum un ecou. A trecut.... 

Incep sa ii curga lacrimile, iar berea era rece precum apa, briza si sufletul ei; incepuse sa i se faca frig.

Ar fi imortalizat momentul. Insa, si-a imaginat atat de mult ca nu il va uita incat nu l-a uitat.

Au plecat spre camera, in acea liniste care parea ca le vorbeste, precum un prieten imaginar. Nu le spune insa ca va fi bine. Caci nu le-a fost...

Ar fi putut sa faca dragoste in acea seara, dar prietena ei era in patul foarte apropiat de patul lor si ar fi putut sa o trezeasca. Asta in cazul in care ea chiar ar fi adormit. Probabil ca nici nu dormea si ea a ramas cu impresia ca ar fi plans. 

Au plecat spre Bucuresti. Calatoriile ei cu trenul nu au fost numeroase, dar aceasta va fi cu certitudine prima si una din cele de neuitat.

Vorbeau diverse, noaptea fusese un sfetnic bun. Vorbeau despre viata, soarta. Ajung toti 3 la o concluzie precum ca exista cineva care ne-a stabilit soarta. Si poate se si poate juca cu viitorul nostru, al muritorilor...

Relatia lor era de dragoste, dar ca un joc... greu de inteles. Fara instructiuni si fara reguli.

- I really dont know... The only think that i know is i love you. This is the name of the game: love, spuse el.

Lasase valurile, cerul, vaporul si linistea sa se indeparteze. Tinea minte insa lacrimile ei si marea. Marea, marea dragoste, marea despartire... Caci asta a urmat...

A fost ultima ei calatorie cu trenul si ultima vacanta la mare, pana in prezent. Probabil va mai trece mult timp pana cand, dintre cei multi care i-au promis ca o vor duce la mare, cu conditia sa i accepte tristetea si lacrimile, o va face acel cineva sau poate altcineva.

Ajunsi in Bucuresti, un oras mai frumos noaptea decat ziua, si-au continuat petrecerile. Cu tristete in suflet, cu zambete, whisky, cafea si Lucky (Strike). De parca a fi norocos inseamna siguranta viitorului sau macar a zilei de maine...

Alte lacrimi au urmat, plangea si el. Era un tip sensibil. Parca venit din alta lume... Orice barbat s-ar fi ferit sa planga in fata unei femei, in fata cuiva. Ba chiar s-au si despartit cateva zile. Doar 2, caci ea constientiza ca va suferi fara "honey" si o iubea si el pe "iubita".

Uneori, despartirea din timp parea o solutie ideala, gandea ea, dar cum sa refuzi o ultima saptamana, o ultima zi, ora sau o ultima secunda? (...)

- Hi!

- Hi!

-  This is the last night...

- Yes...

(...)

- J.B. please.

- Noroc!

- Noroc!

- Cheers!

(...)

In acea ultima noapte, nu au facut dragoste. Ar fi fost lacrimi cu dragoste sau invers.... Cu siguranta ar fi facut situatia mai dificila decat avea sa fie... Nici nu a fost nevoie sa discute subiectul.... Se intelegeau din priviri, din ganduri sau simteau, pur si simplu. (...)

- You want to stay in Romania?, a intrebat-o el.

- No.

(...)

Era mai bine asa, a gandit ea. Cu toate ca ar fi vrut sa spuna cu toata fiinta ei "DA" sau "YES". Era mai bine asa...

- Good night!

- Good night!

Si au adormit.

Atat de mult a dorit sa adoarma... El urma sa plece la ora 10:00, cu avionul. S-a trezit un pic inainte de ora 10 si a sunat dar... (...)

Utimele lui cuvinte stau si acum scrise pe ultimul biletel lasat de el pe masa, in bucatarie... Cuvintele de plecare. E greu sa spui "bye" si a fost mai bine un simplu noapte buna. Alaturi de bilet, i-a lasat sim-ul cu numarul de telefon folosit in Romania, de pe care ii scria des si o suna la fel de des cand nu era langa ea, desi aceste momente au fost rare. I-a lasat un mesaj memorat: "Je t'aime!" Si a iubit-o cum nimeni nu a mai reusit.

Au mai vorbit, timp de cateva luni. 

"Ce face iubita? I am always thinking of you. I would like to be with you now. I love you and miss u a lot. Kiss u."

Ea a propus despartirea, la doua sapatamani dupa plecarea lui. Simplu, cu lacrimi in ochi spunand: "Much better...", la o sala de net, pe MSN, intr-o noapte la fel de ploioasa si rece, ca majoritatea noptilor din acea toamna, prima toamna fara el."
(**-*-****)

va urma...