In cautarea fericirii
De multe ori m-am gandit ce trebuie omenirii sa traiasca fericirea. Este doar o chestiune de viziune. Oricat de mult ne-am explica in fata cuiva felul de gandire, nimeni nu ne va intelege cu adevarat. Presupun ca fericirea este ceva deosebit. Cel putin, asta ne imaginam toti. Desi nu pare sa meritam, cerem, ne dorim si sa dam vina pe mii si mii de intamplari, care spunem noi, sunt cauza nefericirii. Cine vrea sa fie fericit cauta mijloace si cei care nu au interes cauta scuze. Mi-a fost dat sa cunosc una din cele mai puternice persoane, care a luptat efectiv cu tot si cu toate si, a reusit tot ce si-a propus. Stiti ce nu a avut niciodata? Fericire…
(Cat de absurd sa cautam, cat de evoluati suntem si totusi…ceva trebuie sa facem!)
Poate ca asta nu se poate pretinde… nu se poate crea si nu se poate cere. Fericirea in sine este fiecare lucru ce iti face placere. Toate adunate dau acea stare pe care ne-o dorim toti.
Fericirea asta in doi… nu stiu cum se poate obtine. Unii se implica doar cand au de castigat. Nimeni nu se mai ‘risca’ si nimeni nu mai face eforturi. Ne multumim cu a ne plange de mila si cam asa trec zilele. Vrem sa fim si apreciati de cei din jur pentru sinceritatea de care dam dovada si nonsalanta cu care ne povestim trecutul… Vrem sa se tina cineva de mana si sa ne spuna ca ne intelege foarte bine. Ne inteleg numai ce sunt identici cu noi. Tu cunosti pe cineva identic cu tine?
Cine crezi ca e dispus sa viseze alaturi de tine daca nu este, la randul lui, un visator? Si ai nevoie de un visator? Nu iti esti suficient tu? Castigul asta pe care fiecare dintre noi il vrem, daca nu e material (oricum nu-l recunoaste nimeni!), este sentimental. Iubim pentru motive atat de exacte incat ma intreb daca este sentiment sau sunt simple gesturi divers interpretate. Totul e numai interes si mai ramane si noi sa observam, sa avem puterea de a recunoaste. Dar cate lucruri nu stim… cate sfaturi nu dam… da’ lumea n-o schimbam. Ce bine ca putem se ne ferim de realitate ori sa speram! Si nu tot trece viata? Fericiti ori nu, nu la fel murim toti? Cu sau fara tine…lumea nu-i aceeasi? Ce sa dam daca nici noi nu avem? Si cum sa cerem ce nu stim ca ne dorim? Cui sa cerem daca nu se afla nimeni langa noi?
Gandindu-te la o persoana ori la mai multe, analizand mereu, nu-i asa ca te uraste din tot sufletul, nici nu te iubeste si nici nu te uraste ori simte o iubire puternica? Nu-i asa ca, cei cunoscuti, nu se plaseaza la extreme ci tind sa acopere toate aceste trei variante? Si atunci ce sens are sa alergam cu totii in cautarea fericirii sau mai bine zis a imposibilului? Mai sunt multe altele de gasit si, poate si pietrele, ne-ar aduce mai multa bucurie in suflete decat insasi fericirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu